Azi am vorbit cu un batranel, par alb, riduri tot pachetul, se vedea ca este singur, cu chef de vorba ca majoritatea batranilor, dar el chiar avea ceva de zis nu avea chef sa se ratoiasca la mine.
Din vorba'n vorba a inceput sa mi povesteasca despre viata lui cum a trait diferite probleme prin care a trecut, cum le a rezolvat sa nu, ce morala a avut fiecare si tot asa. Cum este sa ti imparti aproape jumatate din viata alaturi de cineva, ca mai apoi sa se lepede de tine rar dand un semn de viata, iar cand va intalniti intamplator sa se poarte cu tine mai rau decat cu un necunoscut, la tine sa se uite cu un fel de ura iar cu necunoscutul sa faca glume sa rada, pe tine decat sa te priveasca sa ti mai arunce din cand in cand o forba in sila si aceea o remarca rautacioasa.
Prietenii s au dus incurand ma voi duce si eu si din viata ce am inteles... nimic, nici nu merita traita, mai multe bucurii trecatoare si mult mai multa durere, si la ce ajuta toate aceste bucurii daca dupa ele atrag si durerea. Ai un copil te bucuri, normal, nespus de mult, il vezi murind.....
M am regasit in mare parte in vorbele lui m a facut sa ma simt ciudat, am trait pana acum si ma trait degeaba, peste 20 de ani va fi la fel si tot asa, in cele din urma totul va fi in zadar.
